Anunturi de interes public

Nr. 3.342/05.12.2025 ANUNȚ CONCURS

GRĂDINITA NR. 42 , cu sediul în BUCUREȘTI, str. GALA GALACTION, nr. 1 , județul SECTOR 1, în temeiul H.G. nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare, organizează concurs pentru ocuparea unei 1 ( unu) funcție contractuala vacante, după cum urmează:

  • denumirea postului: muncitor calificat, pe perioadă nedeterminata, la compartimentul nedidactic.

Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1. condiții generale:

a. Are cetățenie română, cetățeni ai altor state membre ale UE sau a statelor aparținând spațiului economic European si domiciliul in România, cunoaște limba română, scris și vorbit.

b. Are vârsta minimă reglementată de prevederile legale.

c. Are capacitate deplină de exercițiu.

d. Are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale, eliberată de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate.

e. Îndeplinește condițiile de studii si, după caz, de vechime sau alte condiții specific potrivit cerințelor postului scos la concurs

f. Nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau in legătură cu serviciul, care impiedică infăptuirea justiției, a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni savârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației in care a intervenit reabilitarea.

2. condiții specifice:

1.Studii medii - minim scoala profesionala

2.Vechime in specialitatea postului : cel putin 2 ani.

3.Sociabilitate, responsabilitate, capacitate de lucru in echipă

4.Rezistență la stres

5.Cunoștințe tehnice de specialitate

6.Cunoașterea îndatoririlor de serviciu ale personalului cu privire la regulile igienico-sanitare

Pentru înscrierea la concurs, candidații vor depune la sediul GRĂDINIȚEI NR. 42în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului, un dosar de concurs cuprinzând următoarele documente:

1. Cererea de inscriere la concurs.

2. Copia actului de identitate.

3. Copiile diplomelor de studii.

4. Copie, conform cu originalul a carnetului de muncă, raport per salariat din revisal sau după caz, o adeverintă care atestă vechimea in muncă

5. Cazier judiciar.

6. Copie a certificatului de căsătorie( dacă este cazul).

7. Adeverința medicală din care să rezulte că persoana este aptă pentru a lucra in specialitatea postului, eliberată cu cel mult 6 luni înaintea datei de înscriere la concurs.

Rezultatele selectării dosarelor se afișează la sediul GRĂDINIȚEI NR 42, în data de: 22.12.2025

Concursul se va desfășura la GRĂDINIȚA NR 42 , după următorul calendar:

- prima probă constă în proba PRACTICĂ, în data de 24.12.2025, ora 11.00;

- proba INTERVIUL, în data de 30.12.2025, ora 11.00;

- depunerea și soluționarea contestațiilor: 30.12.2025.

Alte mențiuni - persoana care solicita ocuparea postului trebuie aibă abilitați pentru exercitarea funcției de muncitor calificat.

Relații suplimentare se pot obține la: DIRECTOR , telefon 0212242440, e-mail gradinitanr42@gmail.com / pe site-ul https://gradinitanr42.webnode.ro/servicii/ ; persoană de contact Ecaterina Ionel .

Director Gradinita Nr. 42

Ionel Ecaterina textul aici...

Galerie de imagini

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți